CERTIFICATE PRIVIND COMPONENTA FAMILIEI

  • Certificatul privind componenta familială se eliberează de către serviciul de stare civilă din cadrul primăriei pe raza căreia are domiciliul solicitantul/reprezentantul legal al acestuia;
  • Ofiţerul de stare civilă eliberează certificatul privind componenta familială la cererea unuia dintre soţi sau a reprezentantului legal al familiei (împuternicit prin procură specială întocmită la un notar public), conform modelului prevăzut în Anexa 12 din H.G. 255/2024 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
  • Fiecare persoană majoră va da o declaraţie pe proprie răspundere, în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă, din care să rezulte faptul că este de acord cu prelucrarea datelor personale, în conformitate cu prevederile Regulamentului European nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, şi comunicarea acestor date către Ambasada sau Consulatul ţării în care solicită reunirea familiei;
  • Declaraţia va cuprinde, dacă este cazul, şi consimţământul pentru prelucrarea datelor personale ale copiilor minori (sub 14 ani) aflaţi în întreţinere, iar copiii cu vârsta între 14-18 ani vor semna declaraţia în nume personal, asistaţi de părinţi sau reprezentantul legal;
  • Declaraţia poate fi făcută la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara de reşedinţă a solicitantului sau la un notar public (în ţară sau din străinătate). Dacă declaraţia este făcută la un notar public din străinătate, aceasta trebuie să fie apostilată sau supralegalizată, după caz, tradusă în limba română şi autentificată de notar public român;
  • Cartea de identitate ale soţilor/reprezentantului legal sau a paşaportului de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (copie şi original);
  • Certificatele de stare civilă (copie şi original);
  • Alte înscrisuri doveditoare, respectiv sentinţe de divorţ, decizii/dispoziţii de schimbare a numelui pe cale administrativă;
  • Procura specială în original, după caz.
sus